Misiunea Noastra din Haiti - Fraternite Notre Dame

P
ă
m
â
n
t
u
l

Misiunea noastră din Haiti a început în Carrefour, apoi a continuat în Port-au-Prince, Pétionville, pentru a se stabili în final în Croix des Bouquets în zona Dumay, o zona foarte saracă la poalele munţilor.

Această regiune este lipsită de orice şcoală sau structură medicală.

Cereasca Protectoare a Misiunii, Fericita Fecioară Maria, a auzit cererile poporului său suferind de malnutriţie, lipsa de educaţie, sărăcia extremă şi lipsa oricărui sprijin în nevoile materiale şi spirituale.

Incă de la început, ascultând de acest apel, Monseniorul Jean Marie a trimis câtevă călugariţe

M
a
r
i
e
i

ca să aibă grijă de orfani şi de copii săraci şi în

pofida lipsei de mijloace materiale, numărul copiilor a crescut iară şi iară pe măsura extinderii dintr-un loc în altul.

Deja, mai mult de douăzeci de copii abandonaţi şi-au găsit un adăpost în sânul Fraternite Notre Dame, noua lor familie unde primesc şi dragostea şi educaţia pe care n-au avut-o niciodată. Majoritatea dintre ei ar fi murit fără ajutorul Fraternite Notre Dame.

Inceputurile sunt foarte grele şi Fraternite Notre Dame a trăit în sărăcie, încredinţându-se în mâinile Providenţei.

In 1997, terenul unde se găsesţe actuala misiune Fraternite Notre Dame a fost donat de un locuitor generos al localităţii Croix des Bouquets.

Mulţumită grijii Providenţei, de-a lungul anilor, ajutorul oferit de diferite contingentele de militari şi jandarmi veniţi în cadrul misiunilor Naţiunilor Unite, consulatelor, ambasadelor, organizaţiilor internaţionale, binefăcătorilor haitieni sau străini, într-un cuvânt tuturor acelor donaţii generoase din inimă au transformat acest deşert într-un loc de pace şi refugiu pentru toţi cei ce suferă.

Tăiată din Port-au-Prince, regiunea suferă de izolare, mai ales din cauza râului imprevizibil când plouă şi care nu poate fi trecut.

La misiune, prima clădire a fost ridicată, 2 fântâni au fost săpate şi un pod oferit de Ambasada Japoniei trece canalul înspre misiune.

UNICEF a donat o cisternă de 34.000 de litri, rezervorul ideal de apă. Au fost amenajate bărăci ca şi dormitoare, bucătărie, capelă...

Pe atunci misiunea arăta ca o tabără militară când prietenii noştrii

Marinarii americani au început să construiască şcoala atât de dorită: 12 clase în 3 clădiri! O adevărată minune... şi pentru bună dispoziţie o povestioară:

"După apusul soarelui, la misiune, drăguţul nostru porc a scăpat vigilenţei copiilor din misiune şi a fugit pe câmp fără ca nimeni să-l prindă sau să-l vadă. Copiii, Surorile cu sutanele în vânt, militarii, toată lumea fugea în toate părţile...

Militarul în gardă, sus în turnul de veghere, şi-a luat binoclul cu infraroşii şi i-a ghidat pe copilaşi în căutarea porcului: fugiţi pe acolo!

Oh, l-aţi pierdut! Mai repede! In sfârşit totul s-a terminat în râsul general al militarilor, al călugăriţelor şi copiilor cu respiraţia tăiată de alergătură. Porcul nostru obraznic ... a fost readus în adăpostul lui!"

Călugării Fraternite Notre Dame au construit orfelinatul cu ajutorul zidarilor din Dumay.

Trebuie subliniat că aici căldura toridă acoperă ţara însorită şi uneori ploile torenţiale acoperă pământul cu o oglindă de apă. Călugării şi preoţii din Fraternite Notre Dame îşi dau toată energia lor pentru a ridica zidurile orfelinatului şi dispensarului pentru a oferi ajutorul medical de bază bolnavilor.

Pentru călugări şi călugăriţe, viaţa în Haiti este foarte grea, bineînţeles fără curent electric; un singur generator furnizează energie electrică pentru Misiune. Drumurile asfaltate sunt foarte rare şi vehiculele sunt afectate şi se strică deseori. Incărcat de materiale, se treceţi râul cu maşina 4 X 4 (deja obosită), şi timpul curge şi aveţi pană şi vă înpotmoliţi în noroi! Trebuie şa căutaţi ajutor!

Inchipuiţi-vă călcarea hainelor! Cu un fier cu cărbuni la lumina lămpii cu petrol! "Bucăţi de carbune cad pe haine şi o adiere de vânt stinge lampa." Este doar o problemă de răbdare...

Amintiri din Misiunea din Haiti.

Educaţia este o muncă zilnică cu copii de la cei mai mici până la cei mai mari; trebuie să formam oameni care să ştie să ridice o ţară care să asigure educaţie şi sănătate pentru toţi.

Una dintre Surori ne-a spus o scurtă povestioară: vorbind cu micul, dar ştrengarul François, văzându-i mâinile murdare la masă, Sora l-a întrebat:
- Te-ai spălat pe mâini?
- Sigur că da! A răspuns copilul cu feţişoara lui veselă.
- Când? L-a întrebat Sora mirată.
- Ieri!

Orice comentariu este de prisos. Educaţia le aduce deasemenea şi simţul datoriei faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, să înveţe să trăiască cu ceilalţi, să înveţe mila.

Zilele care trec aduc deseori şi poveşti triste, cum ar fi cea a unei fetiţe de 2 ani ce suferea de hidrocefalie şi care a fost alungată din spital, dar pe care am primit-o la Misiune.

Un alt bebeluş, de doar câteva luni, o fetiţă, abandonată în spital, handicapată din cauza meningitei a fost primită de Fraternite Notre Dame in extremis, şi care în pofida handicapului, creşte cu demnitate, înconjurată de afecţiunea Surorilor.

La Misiune, Surorile se dedică în înrtegime, zi şi noapte copiilor handicapaţi şi celor orfani. Aceasta înseamnă multă muncă şi abnegaţie.

Micul Iosif, încredinţat de tatăl său (văduv în acea perioadă, acum decedat) era numai piele şi oase; la 1 an şi jumătate încă nu mergea şi cine-l privea era cutremurat. Astăzi el este un băiat sănătos.

Câte familii nu-şi pot trimite copii la şcoală pentru că trebuie să treacă râul învolburat; ei trebuie să se scoale la 4 dimineaţa să-l ocolească sau să-l treacă cu copii în spate pentru a ajunge la şcoala situată la 8 km.

Nici o săptămână nu trece fără ca să oameni se ne ceară să primim unul sau mai mulţi copii pentru multe motive toate acceptabile: lipsa banilor, lipsa hranei, copilul e bolnav sau muribund..., mama este prea tânără poate 13 sau 14 ani!

Poate deja are 2 sau 3 copii! Şi-a pierdut minţile, copilul a fost găsit viu într-o carcasă de maşină în stradă, mama a murit la naştere, micuţul este handicapat...